Fii Eco-voluntar!

A fi voluntar înseamnă în primul rând „a  vrea”,”a te implica, „a-ţi dori”.
A fi voluntar înseamnă să dăruieşti timp şi entuziasm pentru o anumită cauză.
Deşi aparent cuvântul „voluntariat” ne duce cu gândul la o muncă neplătită, în adâncime activitatea de voluntar îţi aduce satisfacţii de neegalat, îţi deschide noi orizonturi şi îţi dă posibilitatea de a alege noi opţiuni pentru viitoarea ta carieră, indiferent de domeniul ales.

Voluntariatul este o stare de spirit care porneşte din altruismul fiecăruia, din dorinţa de a face ca lucrurile din jurul nostru să meargă mai bine. Prin voluntariat ai posibilitatea de a lucra într-o echipă de oameni dedicaţi unei cauze, iar experienţa acumulată te va ajuta să te dezvolţi intelectual şi social.
Nimic nu este mai tare decât inima unui voluntar” şi de aceea voluntariatul pune în practică declaraţia ONU conform căreia:”Noi oamenii, avem puterea de a schimba lumea”.

 

Fii ecovoluntar!

Dacă doreşti să înveţi lucruri care nu se predau la cursuri, dacă vrei să te distrezi şi în acelaşi timp să îţi transformi ideile în proiecte viabile, dacă vrei  să contribui activ la protejarea mediului înconjurător atunci fii ecovoluntar.
Completează acest formular, trimite-l la asociatia_teris@yahoo.com şi noi îţi vom răspunde în cel mai scurt timp, iar în urma unui mic interviu poţi să devii ecovoluntar sau membru al Asociaţiei TERIS.
Dacă timpul nu îţi permite să te implici, scrie-ne şi atenţionează-ne când sesizezi încălcări ale legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, sau vino cu propuneri pentru viitoarele noastre proiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *